Hotărârea e definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central. CCR s-a pronunțat și cu privire la contestații depuse împotriva lui Geoană, Orban, Miron Cozma și Kelemen Hunor.
”Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. II”, precizează CCR în comunicat. Curtea ,ai anunţă că în aceeaşi şedinţă, având în vedere necesitatea unei documentări suplimentare, a amânat pentru ora 21:00, dezbaterea contestaţiei împotriva înregistrării candidaturii lui Mircea – Dan Geoană la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de domnul Talpoş Ioan. Totodată, Curtea a amânat pentru ora 21:00 contestaţia formulată împotriva înregistrării candidaturii domnului Ludovic Orban la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024, contestaţie formulată de domnul Stan Valerian.
„În ședința din data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere șapte contestații împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională: Cu majoritate de voturi, – A admis contestațiile formulate de doamna Amalia Bellantoni și domnul Mihai Gheorghe Ursa și a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D, din 3 octombrie 2024, privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă, la alegerile pentru Președintele României, din anul 2024.”
Magistrații CCR s-au întâlnit, sâmbătă, 5 octombrie, începând cu ora 17.00, pentru a discuta cele șapte contestații care vizează candidaturile lui Mircea Geoană, Diana Şoşoacă, Nicolae Ciucă, Kelemen Hunor şi Ludovic Orban.