By Doru Petrescu
David Popovici Nu l-am felicitat public, dar inima mea a fost alaturi de el. N-am sărit ca politicienii să mi-l asum drept conațional, nici să-l laud pentru performanța excepțională. Ca un român de bun simț „am ținut în mine”, am plâns înăuntru-mi, cum se zice, de bucurie. Atunci de ce mă bag în vorbă?
Am impresia că David nu e înțeles și discursul lui care nu-i nici de reproș, nici politic, e confiscat de o grămadă de ziariști facili care, precum o haită de hiene, îl răstălmăcesc pentru propriul interes.
Și tocmai ce-am primit de la Marius Marinescu un mesaj pe care-l atașez grafic, întrucât el m-a determinat să scriu aste rânduri, posibil inutile.
Căci mi-aș dori să nu-i fie confiscate lui David nici bucuria, nici mesajul curat cu care ne-a onorat.
David a ajuns un om cunoscut si respectat, prin munca lui, evident, foarte conștient de ce i s-a pus la dispoziție. N-a constatat acum că nu sunt bazine sau că politicienii n-au ridicat un deget pentru sport, și nu numai … Căci înoată de 14 ani.
David suferă, suferă căci a ajuns în stratosferă, și i se pare că poate face mai mult. Ar vrea să se laude cu țara lui așa cum mândru i-a purtat steagul pe umeri dar nu poate și asta-l mâhnește.
Nu vă închipuiți că i-a venit așa din senin dorința de a pedepsi politicienii sau să ne reproșeze că nu i s-au asigurat condiții. A depășit problema asta.
Ar vrea să dea de la el dar n-are ce altceva decât exemplul. Ar vrea ca mii de copii talentați și ambițioși care iubesc sportul să nu se mai chinuie ca el dar e greu. Și ca un tânăr cu suflet l-a luat gura pe dinainte. Deși un vorbitor fluent, coerent, când a vorbit despre condițiile de antrenament i-a tremurat vocea. Iar asta a fost doar din bun simț.
Sigur i-au trecut prin cap și frământările din cauza Universităților de prestigiu pe care le-a refuzat și a avut cum zice englezul un „second thought”, nu cu regret ci cu o analiză profundă. Profund, căci observ ca David a devenit deja bărbat, și fizic și prin atitudine, până acum a fost doar un copil …
Vede și procesează, și făcând o pauză în interviu să-și umezească buzele l-am simțit numărând în gând zecile de mii de tineri ce își vor rata cariera, nu doar pe cea sportivă, în anii ce vor veni …
Nu vorbesc în numele lui, însă și dacă peste noapte ne-ar face un „Țiriac” cadou 100 de bazine olimpice tot n-am reuși să beneficiem de ele.
De ce n-a făcut-o până acum? De ticălos? Poate …
Sau știe că nu-i suficient, ne trebuie cum se zice în germană o abordare „mit sistemme” … Integrată.
Nu știu dacă l-ați citit pe Țiriac, cred că în 100 de interviuri a repetat obsesiv: să pună Statul 1 milion și pun și eu 1 milion, iar omul știe de ce …
Știu și eu, căci în 2006 am sponsorizat la Facultate două laboratoare State of the Art, drept mulțumire și respect pentru dascălii mei dragi care m-au făcut ceea ce sunt azi, un om împlinit.
Are rost să vă povestesc cum s-au spart niște calorifere și s-a ales praful de mocheta scumpă?
Are rost să vă spun cum s-a scris pe tablele interactive cu marker permanent? Cum pe niște boxe Piega de mare rafinament, referenz klasse, de 22.000 EUR cineva a băgat chitara electrică?
Și mă întorc la cele 400 de săli de sport ale lui Nastase (cred că mai găsiți ancheta pe Youtube) din care 360 au fost distruse, 20 sunt închise că nu sunt bani de exploatare și măcar primarii gospodari au gasit bunul simț să le conserve, ca doar 20 să fie funcționale? Cifrele nu contează, sunt undeva pe acolo … Și noi vrem performanță?
Dragilor, n-o s-o avem. De ce? Simplu, nu merităm.
Nu merităm căci nu respectăm munca, valoarea și competența, nici nu știm ce înseamnă, de aceea și votăm idioți, de aceea nici nu ne ridicăm ca popor, de aceea nu valorificăm averile de trilioane ce ni le-a dăruit soarta. O națiune nu se făurește în 30 de ani, durează sute. Cu atât mai greu cu cât cei mai buni dintre noi pleacă, realizând că nu mai e nimic de făcut. Căci în 2-3 ani vom avea deficit 3% din PIB doar din pensii speciale și 3% din PIB costuri cu dobânzi. Tot fără educație, făra sport …
Dar deja am politizat eu subiectul David Popovici și îmi cer iertare. Ce vroiam să spun este că simt că David va pleca. Poate nu acum, dar în scurt timp. S-a trezit, începe să judece matur. Și n-o să-l condamne nimeni pentru asta. Iar dacă va rămâne, promit aici oficial că-i voi face statuie în fața COSR pe banii mei pe care voi scrie:
Încă o formă sublimă de organizare a materiei datorată legii entropiei risipită într-un context spațio-temporal inadecvat. Te iubim, David!
