fbpx

GRAV! Autoritățile electorale ideologizează alegerile și pregătesc furtul de voturi!

Circulara de instruire a personalului din secțiile de vot cu privire la comportamentul acestora față de persoanele cu gen schimbat, trimisă de Vasile Bîcu, președinte al Biroului Electoral Central, către filiale, reprezintă o premieră nu doar electorală, ci și a sistemului democratic. Chiar revolutie în domeniul electoral. Recent, o altă directivă europeană recomandă statelor membre să recunoască persoanele care se declară animale. Fiindcă legislația bruxelleză e precumpănitoare, vom asista la o premieră: omul șobolan votează. Are idei și drepturi.

Transcriere

Bună seara și bun regăsit într-o nouă emisiune la Hard Talk TV. Pot să vă zic că suntem în plină iarnă globală, dar aici în studio văd că e bine. Mi-am tras solul de la Naționala Regală de Fotbal a României. Colegul meu, Gelu Vișan, este înarmat cu tot felul de dovezi, de documente. așa că să nu mai cârcotească lumea că nu are. Dar vă desfără un secret. Am vărsat parfumul pe mine și miroase în studio aici de bine că nu avem o brichetă și nu se poate fuma pentru că luam foc. Și ce credeți că înainte să discutăm înainte de intrare în studio în loc să discutăm despre chestiunile arzătoare, noi discutăm despre cea mai scris Ken Follett. Acum am descoperit că amândoi suntem iubitori de romanele istorice ale Ken Follett. Ce cel mai mare scriitor de sefe istoric, excepțional. Cititorii noștri care sunt la fel de citiți ca noi, probabil că știu, dar să trecem la gestiune pentru că temele art, ce s-a întâmplat astăzi în media, în o anumită parte a media, a explodat o circulară de instruire a personalului din secțiile de vot cu privire la comportamentul acestora față de persoanele și unei care, în orice continuing, transgender. Acest document a fost trimis, după cum îl vedeți pe ecran, de Vasile Bâcu, președintele biroului electoral central către toate filialele. Asta reprezintă o premieră, nu doar electorală, dragilor, ci a sistemului democratic. Chiar o revoluție în domeniul electoral. Sezizat de Asociati accept, avocatul poporului a pus și el umăr. Sau cum s-ar fi zis pe timpul. Shoulder to shoulder. Pe noua paradigmă ochistă a lumii. Iată-ne că pășim în transumanism. Direct. Sunt foarte curios ce zice Gelu Vișan despre această premieră în sistemul electoral românesc. Bună seara! Gelul, prea multe cănțări. Hai, mai pui și deoparte. Da, mai pui și un pic deoparte. Bună seara. Intrăm direct în subiect. În primul rând, eu sunt siderat că Biroul Electoral Central încalcă cu bună știință, în opinia mea, legislația electorală. Între atribuțiile Biroul Electoral Central, cuprinse în articolul 32, din legea de funcționare acestei entități, nu există niciunde un articol care să-i permită să dea un îndrumar către președinții biroului electorale de secție de votare și către secțiile de votare care în total sunt în jur de 17% ceva de secții, având în vedere că fiecare secție de votare are cam 9 membri și cu totul președinte, mă rog, altele mai mult, asta înseamnă că avem undeva la 170.000 de oameni care vor fi informați, instruiți, cu o adresă mincinoasă. De ce e mincinoasă? Pentru că din capul adresei, Biroiul Electoral Central Să-l mai punem pe ecran să-l vadă oamenii. Pagina a doua zice așa. Vă transmitem un mic îndrumar pentru interacțiunea cu persoanele transgender în contextul electoral. Conform ultimelor studii, domnul judecător, poate ne spuneți și nouă ce studii aveți dumneavoastră, pentru că eu dezmint cu hotărâre și cu date. serioase în față, ceea ce dumneavoastră spuneți în această adresă și vă acuz clar și direct așa. Studii, persoanele transgender formează, atenție, e pe ecran, 3% din populația adultă din România. Dragii mei telespectatori, tocmai ați aflat că din 100 de persoane 3% sunt transgender. La o populație de 20 de milioane de locuitori 1% înseamnă cred că 200 de mii, 3% înseamnă că avem greșesc. 63 mii. Nu-i de râs, aici discutăm principii legali. Stați să nu mă încurc eu la arimetică. Deci avem 20 de milioane, 10% sunt 2 milioane, 18 milioane de votanți. Hai să luăm așa, 18 milioane de votanți. Din 18 milioane. de votanță, deci populația adultă 1% înseamnă 180.000. 3% înseamnă 3 ori 1, 3 ori 8 ori 540.000. 540.000. Deci, dragii mei, tocmai vă informează președintele Biroiului Electoral Central, domnul acesta judecător Băcu, că în România sunt 540.000 de persoane transgender. Dacă domnul Băcu nu-și retrage cuscui, scuze, această adresă eu îl acuz public de dezinformarea românilor prin Biroiul Electoral Central. Dacă ăsta îți rămâne Biroiul Electoral Central, eu îi fac așa. Aceste adrese. Eu nu cred așa ceva. Numai că nu cred. Dumneavoastră, dragii mei, dacă îmi spune cineva că sunt 540.000 de adulți transgender în România, da? Eu, public, numai că îmi cer scuze, dar mă duc și vreau să-i cunosc. eu n-am nimic cu persoane transgender, am cu Băcu care este judecător și care în acest moment participă la o operație mizerabilă de ideologizare a românilor prin această adresă absolut ordinară asumarea de către Biroiul Electoral Central a unei adrese trimise de o organizație neguvernamentală fie ea și accept care minte cu nerușinare și-și asumă Biroiul Electoral Central care este puternic acolo, de către dumneavoastră, să participe conform atribuțiilor pe care le are și pe care, de-aia am venit cu laptop acum, nu să mă dau și o mare, da? Conform atribuțiilor pe care le are, biroul electoral cel ta, în ea toată, vechează la actualizarea listei electorale, asigură publicarea monitorului oficial al României, partea întâi liste cu plin de numire asemenea electorale, ce? Rezolvă întâmpinările, decentralizează baza comunicălor primite, nu știu ce, primește la biroul electoral de și toate acțiunile și toate atribuțiile biroului electoral central sunt foarte foarte, foarte clare în lege. Ori în momentul ăsta vine domnul Băcu și ne pune la dispoziție un drumar privind intențiunea cu prisioanele interagentele în context electoral. De fapt, un manual ideologic neomarxist neomarxist în care vrea să transmită pentru aproximativ 200.000 oameni care sunt implicați în procesul electoral interagentele. vrea să ideologizeze practic, este o chestiune pe care o face în mod voi, vrea să ideologizeze pur și simplu aceste alegeri. Acum, lăsând la o parte… De fapt, să înțelegem, în emisiunea de ieri am vorbit despre părintele… Neo-ideologiei neo-marxiste. George Lukács. În care vom conduce lumea prin diverse tehnici ideologice. De fapt, transgenderismul este o acțiune neomarxistă, o încercare de împingere, de folosire acestor minorități în sensuri ideologice. Deci nu s-a găsit o altă formulă de intrare în casă la 180.000 de oameni, care vor trebui să învețe ca pe tatăl nostru această ideogramă, mâine ne putem trezi că se folosesc principiile democratice pentru tot felul de lucruri. Recent există, s-a votat o directivă de către Comisia Europeană prin care statele membre trebuie să recunoască drepturile oamenilor care se declară animal. Atenție! Deci în oglindă mâine poimâine domnul Bicu primește o adresă de la un ONG prin care cineva cu lupul pe cap, se duce, scoate buletinul și trebuie băiatul ăla de la SPP, ăla cu ochii albaștri, zice demascarea. Nu domne! Păi scrie aici în ideogramă, ia uite! Vine băiatul ăsta, dar de ce ăsta? Pentru el nu se face o ședință ideologică. Are și el drepturile lui. Poate să voteze. Cum să vină ăla de la SPP să-i spună demascarea? Aici, în ideogramă, ce spune? Că trebuie să are buletin, dar s-ar putea că fizonomia să fie diferită. Poate să fie femeie sau nu-n femeie. La Eurovision s-a introdus termenul de binar-non-binar. Acum vor să meargă să facă instructaj cu oamenii din secții ce înseamnă binar și non-binar. E o încălcare a tuturor principiilor constituționale. Nu scrie niciunde. Scrie că fiecare om are dreptul la vot. Și atunci, folosindu-se de principiile noastre constituționale, vin să ne bage tot felul de arici. Nu? Dom’le, încă o dată, în România, deci ce spun ei? Că dacă o persoană care se declară transgender nu seamănă cu cea… Deci eu, eu, Gelu Vișan, pot să mă duc să-mi pun o perucă blondă? Am vrut să vin astăzi, dar nu am vrut să stric frumusețea emisiunii cu Marius. De-aia m-am și îmbrăcat în alb și elegant. Pot să vin cu o perucă blondă și să-mi spună, să spun astăzi sunt transgender și le-a zis dar nu se mânați cu poza din buletin. Păi da, da, am primit acest îndrumar și pe mine mă cheamă Gina Vișan. M-a râs. Dacă eu în acest moment, conform legislației europene, mă declar Gina Vișan și tu nu-mi spui doamnă, acum, nu râde. Nu râde că te dau în judecată și te și câștig și ți-au la bani. Da? Deci m-a râs. Din acest moment eu sunt Gina Vișan. M-am declar la femeie, dragii mei. Nu transgender încă. Dar să știți că în timpul emisiunii am dreptul să mă declar bicicletă, am dreptul să mă declar floare, am dreptul să mă declar pisică, cum s-a declarat fata la scunii sau cum o chema pe doamna aceea. Am dreptul să mă declar ce vreau eu. Dar eu întreb așa, dacă mă declar bicicletă și intru cu bicicleta în secția de vot, bicicleta mea votează? Sau dacă mă declar floare. Și eu spun că astea sunt o floare. Și îi spun domnule, respectați drepturile minorităților. Păi da, dar trebuie să vină o organizație de profil din asta, o ochistă să notifice pe domnul Băcu. Haideți domnilor, cei cu apărață animalele. Deci drepturile peturilor. Dacă am un bișon acasă și nu poate fără mine, mă duc cu bișonul. Auzi, dar dacă te declari, dacă mă declar bișon și vin și cu bișon, mă declar bișon. Am două voturi, nu? Nu. Dacă mă declar bișon, Bişonul tău, să zic așa. Am în momentul ăla… Care drepturi sunt primordiale? Drepturile animalelor sau drepturile oamenilor? Adică dreptul meu de a mă declara bişon sau dreptul bişonului de a vota? Încă o dată. Dar dacă Veta de la mine de la sat vine cu vaca, ea nu poate să intre în secție de vot? Păi spune că este iubita mea. Da, pentru că dacă Veta spune că vaca este iubita ei, în primul rând… vaca este obligată să voteze. Adică are dreptul să voteze. Deci, doamne, încă o dată, domnul judecător al biroului electoral central, adică ăla care asigură corectitudinea unicul for. Venit de la secția de contencios administrativ de la ICCJ. Ne spune, dragii mei, că dumneavoastră aveți în integrație acestei țărișoare 540 de mii de oameni care sunt transgender. Adică sunt transformați din bărbații. femei. Sau din femei în părvație. Nu știu, habar n-am. Acum, această minciună grosolană nu are nicio bază iar asta transmite în adresa lui, mai puneți domnule o dată, încă o dată, uite aici, da? Persoanele transgender formează 3% din populația adultă a României, senătura domnului Băcu. Domnul Băcu, v-ați asumat adresa organizației ACCEPT. Ați trimis-o către toți președinții biroului, ilegal. ilegal de astăzi, în atribuțiile Birolului Electoral Central, nu aveți această adresă, nici nu este asta, nici avocatul poporului. Și vă spun de ce. În România, avem foarte multe minorități, inclusiv minorități, nu minorități, ci oameni care s-au declarat ca fiind partea comunității LGBT, pe care noi îi respectăm. De aici și până la afirma de la înălțimea Birolului Electoral Central, Domne, și vot acolo. Au votat partidele. Stai că avem lista de vot aici. Unde e lista de vot, Marius? Rupu să-i o-ndoi. Avem pe undeva lista de vot. Stai să mă uit, că nu mai pot. Dar nu știu, e pe undeva, am citit hotărârea și e și lista de vot. Atenție! Mirului Electoral Central a votat. Reprezentanții partidelor politice au votat în… O să căutăm imediat și o să găsim. Au votat trimiterea acestei adrese. Printre care și PSD au avut… și reprezentantul PSD-ului a votat această adresă. Deci reprezentantul PSD-ului spune că 3% de 540.000 de oameni sunt transgender în România. Măi, cioracule, tu ești transgender? Domnul Cioracu, ești transgender sau nu? Are îngăduință. Ce îngăduință să mă mintă că sunt 3% de 540.000 de oameni transgender în România? Băi, Marius, oamenii, dragii mei telespectatori, nu e de joacă. În momentul în care forul, organismul, instituit prin lege să apere corectitudinea alegerilor îmi spune cu votul partidelor politice reprezente acolo, inclusiv al PSD-ului că 540.000 de concetățenii ai noștrii sunt transgenderi, e ok dacă e așa nu am nimic împotrivă dar este o mare gogomănie spuneți-mi și mie uitați-vă repede între prieteni, între lume câți transgenderi ați văzut dumneavoastră fraților, ca să facă această adresă. Ok. Ok. Nu avem nimic cu acești oameni. Absolut nimic. Însă, poți să declari ce vor ei și bicicletă. Problema noastră este cu ideologizarea în acest moment a alegerilor. Aceste alegeri sunt viciate de această adresă. Acuz public, acuz public că este posibil să se intenționeze și un furt. Dom’le, dacă vine unul care a votat de multe ori, te-ai atentă-i. Eu vreau să votez asta în secția mea de votare. Gelu Vișan. Da? Am buletinul, m-am dus, mi-a pus timp, l-am votat. Peste, la europarlamentare, că am voie să votez în toată țara, peste o oră mă sui mașină și peste o oră mă duc la altă secție de votare. Îmi pun o perucă blondă și sunt într-angenda, mă cheamă Gina Vișan. Bă, ăla, n-are cum, n-are cum să spună că am mai votat odată. Pentru că eu, Gina Vișan, n-am mai votat niciodată. Da? Și eu mă duc și mi-exerci dreptul de vot. Adică, pe acolo e Gelu Vișan pe tabele. Păi nu, da. Gelu Vișan nu e Gina Vișan. Dar eu mă declar Gina Vișan. După care, Gina Popescu. Hai că ați urmat așa. Gina Popescu. La altă secție de votare mă duc, îmi pun altă perucă brunetă și spun sunt Cornelia Popescu. Deci, nu cumva această adresă pregătește un furt masiv, un furt foarte mare, foarte, foarte mare. Dacă îi spun că 540.000 de oameni în România sunt transgender, ce-ar fi să mă trezesc cu 300.000 de voturi transgender în România? Dacă fac o testație, o să mă acuze Uniunea Europeană că nu respect drepturile LGBTQ. Dar la Victor Orban în Ungaria se putea așa ceva? Eu am crezut că încălcarea legii la acest nivel ar fi Aici nu vorbim, vorbim o parte de ideologizare, vorbim o parte de o porcărie pe care o face Bucureștiul Electoral Central cu toți reprezentanții și cu toate sănăturile respective. Porcărie este pentru că folosește o minoritate pentru vicierea procesului electoral. Omul porc, de ce nu are dreptul să voteze? Dacă e o urtie, dragilor, toate asociațiile de profil, trimite-ți la domnul Bâcu, are mail-ul acolo scris, trimite-ți rapid. drepturile porților de a vota. Pentru că și animalele, omul animal recent este, are toate drepturile. Deci este absolut, absolut, absolut îngrozitor. Stai că undeva, undeva o să vedem că s-a luat cu votul reprezentanților din partidele politice, fraților. Asta nu e doar a președintelui Biroiul Electoral Central. Deci Biroiul Electoral Central a trebuit dizolvat în acest moment. Deci putem spune că declarăm solemn ziua de 29 mai, ziua în care transumanismul s-a instaurat în România? În primul rând, stabilim oficial că această zi este ziua în care instituția anumită Birou Electoral Central pregătește un furt masiv în România. Nu știu numele cui. Bănuiesc doar. Deci, Birou Electoral Central, format din judecătorul Băcu, din președintele și între autorii. cum îl cheamă, de a fost la PSD ăsta, șef la Autoritatea Electorală Permanentă și cu ceilalți, au decis un mare furt de voturi în România. Probabil oamenii din partide, acolo le-au fost milă. Eu spun public în acest moment, prin această minciună ordinară pe care sub semnătura președintului Biroi Electoral Central o aruncă pe piață întreaga instituție a BEC-ului, BEC-ul vicează procedurile procesul electoral central. Și acum să intrăm la fondul problemei. E o chestiune de ideologizare mascată a peste 200 de mii de adulți care sunt oameni de foarte mare influență în comunitățile lor pentru că reprezentanții din secțiile de votare ai partidelor politice alături de președintele biologicele al secțiilor. Deci avem 17.800 de președinți care sunt persoane conform legii sunt ori judecători, dacă nu se poate judecători, sunt persoane recunoscute în societate și de vază în societatea românească. Deci avem aproximativ 17.800 de formatori de opinie. Alături de aceștia mai avem încă aproximativ 170.000 de membri ai Biroui Electoral de Secție de Votare, circunscripții electorale, fiele de județene și așa mai departe, locale, etc. care sunt ideologizați, forțați prin Biroui Electoral Central. Practic, Biroui Electoral Biuroiul Electoral Central cu judecătorul Băcu în frunte devine în acest moment parte a ideologizării forțate a românilor privind minoritatea LGBTQ. Eu am mai văzut niște sondaje de opinie ale acelor care și accept de aceea. Știu că sunt aceleși unii care accept. Ca transgenderul e doar o parte. Da, în care a spus cu subiect și predicat, a prezentat un sondaj de opinie, da? la neasuma de instituțiile statului. Pentru că în momentul acesta autoritatea electorală permanentă simt cum căre președinte de a fost construție asta, construție de la Gorj, el e președinte, și birou electoral central, spunându-se că sunt 3% transgentări, este probabil și de acord cu afirmația acceptului acestei ONG, că 10% din… Cine? La EAP? Cine e șef la EAP? Da, la EAP, autoritatea electorală permanentă, cu struții de la Gorj. Eu nu înțeleg oamenii ăștia cum au putut să încalce legea în România, legea alegerilor, legea funcționărilor, legea alegerilor europarlamentare și legea alegerilor locale. Pentru că în momentul ăsta Birolectorul Central încalcă această lege. Am aici, repet, atribuțiile dacă vreți, vi le citesc. La Autoritatea Electorală Permanentă președinte este Ana Maria Pătru. Nu a fost Ana Maria Pătru. Ana Maria Pătru a fost cea care a ieveghe. Ala Maria Pătru a fost cea care… Toni Greblă. Toni Greblă, domnule, că îl scriea Greblă cu struții. Toni Greblă, în momentul ăsta pe care îl cunosc și am, nu știu, nu relația mea mică. Bun, hai zi mai repede că mai avem și alte chestiuni. Uite, domnule, încă o dată, nu are niciun atribut și el nici nu-i invocă în adresa respectivă, nu-i invocă un articol de lege care-i permită să dea această adresă, ci spune doar… Constituția. În Constituție nu scrie Constituția atribuțiile… au o lege. Nu dreptul oricărui om de a vota. Dacă e omul pasăre sau omul lup, are dreptul conform Constituției. Încă o dată, Biroul Electoral Central este și funcționează pe baza legii 373 pe 2004. Da? Modificată. Această lege modificată cu… Nu îi permite Biroul Electoral Central să dea o astfel de adresă. Nu îi permite. 2. Nu îi permite Biroul Electoral Central să ideologie reprezentază alegerile. 3. Nu-i permite Birolul Electoral Central să facă afirmații de genul 3% din populația României este transgendă. Nu are voie. Și 4. Nu-i permite să folosească personalul Birolului Electoral de secții de votare și de circunscriție electorală pentru lecții ideologice neomarxiste. Pentru că asta este baza freudomarxismului, această corectitudine politică. Aici sunt dezbate pe care le știu pe din afară, că am citat această carte de zece ori până acum, această carte ne învață, ei ne învață, cum trebuie să ideologizăm toate procesele din societate. Văd în primul rând procesul alegerilor. Dar lăsând la o parte, această dezbatere este de o parte, iar în partea de la altă este încălcarea flagrantă a legii. Peste Birolul Electoral Central, fraților în acest moment în România nu mai e nimeni. Ei sunt dumnezeii acestor alegeri. Din moment ce ei se pregătesc au încălcat deja legea și se pregătesc în opinia mea de un furt masiv la vot prin folosirea diverselor tipuri și prin ideologizare eu consider că alegerile din 2024 vor fi viciate cu știința și la îndrumarea Biroiului Electoral Central. O astfel de adresă, îți spun de acum Marius, ar trebui să ducă la anul alegerilor. legiurilor europarlamentare și la alegerilor locale. Nu mai spun de destituirea întregului bioelectoral central. Trebuie să ții pe cineva, nu ții pe nimeni. Nu știu, noi spunem, noi spunem, dragii mei, tot mai ați aflat că domnul judecător Băcu, în loc să asigure corectitudinea alegerilor, vă spune că 540.000 dintre noi sunt transgender. Legiuitorul român, prin recenta lege promovată de liberalul Cristian Băcanu, interzici pornografia infantilă. Iată că în contrast pe masa președintelui se află un proiect de lege de modificare a codului penal. Partea specială, iar uitați-vă ce spune acolo. Producerea, deținerea, procurarea, stocarea, promovarea, distribuirea pe cum și punerea la dispoziție în orice mod de materiale pornografice cu minori se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani. CPD. Iapsă prevăzută se pedesește și îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participării lui în cadrul unui spectacol pornografic, obținerea de folose de pe urma unui astfel de spectacol în cadrul căruia participanții minori sau exploatează un minor în orice fel pentru realizarea de spectacole pornografice. Iapsă prevăzută se pedesește și îndemnarea sau recrutarea unui minor în scopul participării lui în cadrul căruia participanții minori sau exploatează un minor în orice fel pentru realizarea de spectacole pornografice. Iată că în plin asalt al transumanismului, liberalul Cristian Băcanu practic interzice valul ăsta de intrare în grădinițe cu educație sexuală. Eu așa îl traduc. Tu poate ai alt punct de vedere. Eu așa l-am înțeles. Nu știu dacă președintele sper să-și semneze deja. Astfel, prin acest prevedere, nu pot să intre în grădinițe. nu-l cunosc bine pe domnul deputat, dar felicit, îl felicit cu toată forța mea și felicit și pe cei care au votat această lege în România și ne arată că încă politicienii români nu au folosit. Esența legii nu este asta ce am scris, este legea pentru împotriva pe materia de felicitări. Să-i spun că de mare curaj. Legea era pentru, împotriva traficului de persoane, traficului de minori, împotriva pornografiei infantile, rețelelor de proxenetism și așa mai departe și ce e nou în legea asta, dacă înainte puteau să scape cu suspendare, acum toți inculpații se duc direct la închisoare. Găsiți vinovați. Da. De ce ne bucurăm noi foarte tare, să spunem și telespectatorilor? Pentru că în îndrumarul care ni se transmită de pe la munic de șteruzi de la Comisia Europeană, se spune că de la vârsta de 3 ani, 4 ani, copiii pot să schimbe sexul. Ei pot să asiste la desfășurarea unui act sexual și să învețe de acolo copiii de la 4 ani. Sunt țări în lume, inclusiv în Uniunea, europeană care dacă părintele nu este de acord cu schimbarea sexului pe care o cere un copil de 4 ani, atunci părintele se duce la pușcărie. Deci se duce la pușcărie pentru că nu a fost de acord. Dacă părintele se împotrivește ca și copilul său să vadă un act sexual în direct sau la un televizor, un film porno în care se explicitează actul sexual, părintele este trimis la pușcărie. Iar copilul Această lege aproape, pentru că mai stă în promulgarea președintelui României, această lege practic normalizează viața copiilor din România așa cum este ea acum. Pentru că noi încercăm să ne educăm copiii până la maturitate în care pot să decidă ei înșiși ce fac, că altfel am putea să-ți dăm o lege în care copilul de 4 ani poate să-și ofeze. Nu știu de ce n-am dau-o, dacă el poate la 4 ani să-și aleagă sexul. Eu propun, pentru că are practic toate facultățile, toate deciziile, eu propun să dăm carnetul de conducere de la păstări de 4 ani, la orice fel de mașină, inclusiv la camion. Nu știu dacă ajunge, nu ajunge, nu mă interesează, dar copilul poate să conducă, pentru că atâta timp cât la 4 ani poate să-și decidă sexul. Erau tot așa la 4 ani în drumarul de la Uniunea Europeană, era că trebuie încurajat să-și cunoască corpul și ce înseamnă mașină. masturbarea tot de la 4 ani. Dar de fapt aici eu tot nu înțeleg. De ce se ajunge atât de jos în vârsta copilului? Nu se ajunge atât de sus. Adică de ce… Totuși știam că adolescența se formează de la 12 la 14 ani. Dar de ce se coboară pragul de vârstă atât de mult? Pentru a schimba exact așa adresa lui Băcu ăsta care în momentul ăsta din punctul meu de vedere a făcut o gravă infracțiune în România, ca să poată să manipuleze copiii dacă se poate din fașă. Și anume să îi transforme… Ai văzut cum este la Netflix. Te uiți la Netflix și la un moment dat, în timpul unui război, nu știu ce, constați că vichingii erau LGBT. Constați că inclusiv anglosaxonii erau LGBT și noi nu știam. Și așa mai departe. Deci se induce în… dacă se poate din tânără pruncie, faptul că sexul, așa cum vroia George Lucas, sexul trebuie promovat în școli pentru a fi controlată tânăra generație. Ei știu că pe noi nu mai pot să ne schimbe Marius. Neomarxistii știu că pe noi nu mai pot să ne schimbe. Noi cum suntem așa suntem fiecare copilie. Deci noi la școală, am făcut și psihologia, am învățat pe Jean Piaget când se formează identitatea sexuală, deci Acesta este un eminent. Păi nu, la 12-14 era. Nu, doamne, la 4. Acum, păi de unde? Dar au schimbat toată psihologia lumii. Păi de unde? Pe ce bază? De ce cercetare? Păi iară, ăștia nu au cercetare. Ăștia vin așa din poanie. Păi dacă este lege și îți dă prin lege că dacă nu ești de acord ca și copilul tău ca să se declară fetiță. Am niște fotografii, dar mi-e frică cu ce nu iau. Am niște fotografii în care au fost condamnați niște părinți. Fata a fost extrem la 4 ani de zile. Că nu… au recunoscut schimbarea sexului. În Occident, deja lucrul ăsta este forțat foarte, foarte tare și iacătă prin decizia Biroiului Central. Și tot nu mi-ai răspuns la întrebare. De ce se face această presiune asupra… Păi am răspuns, dar cred că nu. Mai spun odată și e bine pentru telespectatorii noștri. Pentru a manipula cu ușurință tânăra generație din fradrige de pruncie, dacă se poate din fașă, adică de la patru ani și de a crea niște nopsedat sexual, niște copiști copiii pentru care sexul înseamnă totul. În momentul în care principala valoare a tinerilor devine sexul, îi poți manipula exact ceea ce vroia George Lucas în 1919 cu neomarxismul și pe aia Marquius și toți nebunii școlii de la Frankfurt, îi poți manipula foarte ușor. Îi poți să te duci cum este acum în școli. Ai zis înainte de emisiune ceva foarte bun. Freudosexismul. Freudomarxismul este pârghia principală alături de rasism. Pârghia principală de manipulare a tinerilor și a generațiilor care apar din spate. Și să spun de ce. De ce este pârghia principală? Pentru că George Lukács în cărțile săle în Neomarxismul pe care l-a propus în 1919, spune că în momentul în care înseamnă elimin valoarea familiară, adică familia nu mai are niciun drept. Elimin valoarea creștină, copilul a patru ani nu mai poți să spui du-te la biserică, ci îl faci direct obsedat de sex. În momentul în care elimin valoarea națională, națiunea nu mai are niciun fel de relevanță, în acel moment el nu mai depinde decât de un singur lucru, de această sexualitate exacerbată. Deci se creează niște copii dependenți doar de acest lucru. schedonism, dacă vrei, de obținerea fericirii printr-un instinct primar, instinctul sexual, sau pornirea sexuală, sau sexul general. Teoria din post Freud și adversarii lui Freud spuneau că, din contră, stârnirea unor instincte primare și cultivarea lor duc la o anumită vârstă la rejecția acestor ideologii. Deci, e invers ca… sau nu, este aplicabil ca în minunata lume nouă al Adulț Huxley din 1933 în care lumea rejecta iubirea și nu era decât o mașină de sex. Și atâta tot cine se îndrăgostea era considerat aruncat afară din comunitate. Revenind la minunatul nostru coleg concetățean deputat, uite, imediat îți citesc din Coritina Pădică, dar Revenind, cu atât mai onorabil este demersul său și al Parlamentului României că a adoptat această lege. Dragii mei, uite ce scrie aici în aceste dezbatere. Să vedem cine era la cuvânt imediat. Vă spun cine era la cuvânt. Pro Michael Eric Dyson și Michael Goldberg contra Stephen Fry și Jordan Peterson. Vestitul Jordan Peterson. în care este mult acuzat, 18 mai 2018. Și ce spune aici? Ce se spune aici? Despotismul tradițiilor este pretutindeni un obstacol în calea progresului uman. Deci, tradiția de a vă crește copiii, mamă și tată. Tradiția de a vă crește copiii în spirit creștin. Tradiția de a vă crește copiii în spirit național. Tradiția de a vă crește copiii în spirit național. vă crește copiii spunându-le la naștere că ei sunt băieți sau după naștere că ei sunt băieți și fete. Aia cu puțulică băieță, aia cu fete. Această tradiție este despotică. Adică în opinia corectitudinii politice freudomarsismului sau neomarsismului că sunt același lucru, ei pe aici intră, pe gaura asta intră, mai e partea culturală a neomarsismului cu dărâmarea statuilor, și cu rasismul Black Lives Matter La manipularea întregii populații tinere a planetei Bani mulți În momentul în care copiii sunt obsedați doar de sex gândește-te ce poți să faci pentru povestea sau numai nicio valoare Psihologia ne spune că se poate da o rejecție față de sex O însingurare O sinucidere în masă O… Poate vor să micșoreze numărul populației planetei. În niciun caz. În momentul ăsta, uite-te… Experimentul cu șoarecii. Uite-te la… Posibil. Uite, hai să nu zic în niciun caz. Posibil să ai dreptate. Știi că nu-mi place… Deci există un experiment făcut acum 20 de ani în care mai multe familii de șoareci… Mi se pare că e experimentul Horizon, sau cum îl chemam? Da, știu-l, experimentul. Și li s-au creat niște lucruri excepționale acolo. Căldură, iubire, pufuri, tot așa… Așa… și s-au umulțit ei, cât s-au umulțit, totul a fost perfect, până la un moment dat s-au săturat de iubire, s-au săturat de viață, s-au iubit același sexul unul cu celălalt și în patru sau cinci generație a avut loc extinția pentru că a dispărut iubirea și firescul din viața șoarecilor. Cam ăsta e experimentul. Dacă vi se pare că ceea ce vorbim noi acum este departe de dumneavoastră, gândiți Gândiți-vă la câți copii practică sexul liber în școli. Gândiți-vă la câți copii drogați sau câți copii se droghează începând de la vârsta de 10-12 ani. Gândiți-vă la câți copii în România folosesc expresii absolut vulgare, de o vulgaritate îngrozitor dură. Și cam cât mi-a luat mie ca să îi spun… fiicei mele Cristiana, pentru că cu Alex la 29 de ani i-am scăpat, să-i spun fiicei mele Cristiana de 14 ani, ceea ce la freudomarsism. I-am explicat, cred că de la 8 ani, ce pericole o pasc. Există în școli deja în clasa a 6-a, a 7-a, fetițe care se declară LGBT și care s-au ridicat în picioare în timpul orei și au spus că eu mă simt discriminată, că nu mă tratați a ceea ce sunt, pentru că eu în acest moment sunt LGBT. la comunități LGBT în România. Așa, și cum trebuiau? O pățit ceva fetele? Fetele nu au pățit nimic, doar că… Atunci au zis că sunt discriminate. Păi profesorul în clasa șaptea a ridicat-o la tablă și a spus domnișoara cu tare și a zis eu nu sunt fată, sunt băiat. Bam. Asta se întâmplă în America de vreo 20 de ani. Asta s-a întâmplat în România. Și te poate acuza și profesorul să fie sancționat. Da, fetița respectivă l-a acuzat. Că n-ai respectat demnitatea băiatului. Nu i-a spus că este băiat. Aici scrie în carte. Asta e viitorul. Asta scrie domnul Băcu astăzi. Scrie cărțile viitorului. Domnul Băcu, și îți vine de glumă, deci eu sunt îngrozit. Măi, totuși Cristian are 14 ani. Scapă repede, mai are 4 ani. Dacă are învățătura bună la școală și tradiția creștină. Dar totuși îi spun să încerce viața sexuală când se mai naturalizează. Recunoaște că o vor A vorbit cu tine de la 12 ani despre sex, ceea ce nu se întâmpla cu fetele de vârsta noastră, cu părinții. A vorbit de la 9 ani. Poftim. Încă o dată, acest curent pe care noi credem că îl dezbatem doar teoretic, în rândul lor, al copiilor, a intrat foarte puternic. Noroc că, încă, în România, părinții, mulți dintre ei, sunt despotici, țin la tradiții. Și acest tradiționalism românesc, care face notă discordantă cu ceea ce se întâmplă în momentul ăsta în Europa, face ca noi cei care vorbim, face ca în primul rând televiziunea să nu mai vorbească, să nu mai avea voie să vorbească despre acest subiect, li se interzice. Și ce e mai bine, părinții să vorbească cu copiii de 14 ani sau nu? Da, să vorbească cât pot de mult cu copiii de la 3 ani, de la 4 ani, de la 5 ani. Pentru că inclusiv accesul la internet e o mare problemă, dar cu cât vorbesc mai mult, poți să-i lasă și pe internet, dar cât vorbesc mai mult și cu cât intre mai mult, că tu ești profesor și știi lucrul ăsta. Ai văzut că sunt deschiși copiii față de tine pentru că mi-ai spus, dragii mei, Marius este un profesor foarte bun, e un profesor de copii foarte bun și mi-a spus din experiențele lui foarte multe lucruri. Atunci când vorbești cu copiii și le explici, ești alături de ei, copiii înțeleg și au decizia, noi nu spunem nici așa, nici așa, spun doar că îi trebuie să aibă decizia după ce sunt crescut, și frumos. Acum, dragii mei, părinți și bunici, ce faceți dacă nepoțelul dumneavoastră pe care îl aveți în casă acum, aveți un nepoțel sau o nepoțică în casă, să vă trăiască, să vă dea sănătate, să vă bucurați de el, de ea. Ce faceți dacă vine peste 3 minute și la dumneavoastră în cameră și vă spune că băiețelul vine și spune bunica, eu sunt fetiță. Ce faceți? Dacă fetița, nepoțica dumneavoastră vine și spune, bunica, eu sunt băiețel și dacă nu ești de acolo cu mine, te trimit la pușcărie. Asta e legea în alte țări. Aici vor să ne aducă. Atenție mare! Atenție mare! Prin aceste adrese, prin astfel de adrese pe care le dau instituții în staturi care nu au nicio atribuție în sensul ăsta vor să vă corupă. Vor să vă corupă să gândiți că e în America. Și sovieticii în anii 50 și-au ducut. De aceea să știți că în Statele Unite ale Americii și uream cu Marius lucrul ăsta, și în alte țări se dărâmă asta. statuile se dărâmă statuile pentru a se dărâma tradițiile. Producătorul ne spune că am pedalat prea mult. Eu tot am încercat să răsuflu, dar după aia nu eram acuzat că fac dribbling de la subiect. Marius, o astfel de temă gravă pentru noi. Sper că am lămurit oamenii. Dați ascultare copiilor, nu doar celor bătrâni. Lăsați-i să opteze ei, dar trebuie să aibă aminare. și partea tradițională. Adică să nu fie intoxicați doar de o ideologie. Bunicii noștri au fost chinuiți în anii 50 cu ideologizarea forțată. Ei pot să spună nepoților videaz, cum zice Ungure, să trecem mai departe. Iertați-ne că am lungit subiectul. Sper că nu ne-ați părăsit pe chestia că acest lucru care pare o poartă de intrare a transumanismului o nouă ideologie, un marsis curat, o venire prin ușa din dos a comunismului. Astăzi, aseară s-a publicat un sondaj, INSCOMP, alianța PSD-PNL ar obține împreună 43,7%, un vot eminamente politic în alegerile europarlamentare, iar adunarea scorurilor separate la consiliul, alocare, ar obține 56%. Deci așa cum am spus de la începutul anunțului făcut că vom comasa alegerile, 1 cu 1 fac 2. Deci separat PSD-ul cu PNL-ul adună mai mult decât alianța. Am calculat cu gelul de dimineață alianța PSD-PNL de fapt a făcut această comasare pentru a comercializa. Coborâ voturile aur. Aur pierde 5-6 europarlamentari, dar pierde și alianța PSD-PNL ca să blocheze avântul la ceea ce zic ei extremist. De fapt, Partida Națională, conform datelor, nu va putea trece de 20%, deci un număr de 6-8 europarlamentari. Și, cu tristețe, am ajuns la… Concluzia că marele aristocrat Sturza, Mihai Sturza, nu va putea intra în Parlament pentru că ocupă poziția șasea. Dimitrie Sturza, pardon, 17% de formațiunea obține fix 5 euro parlamentari. Ce părere ai despre aceste alegeri? Despre acest sondaj? Despre acest sondaj, în primul rând. PSD și PNL au luat o decizie de a participa pe liste comune la europarlamentare, în opinia mea puțin forțată. Însă au luat această decizie, cumulat, cu decizia ca în anumite localități în care noi doi suntem foarte interesați, anume, prima dată era și Bucureștiul, dar… Brașovul și Timișoara să aibă candidați comuni pentru a învinge USR-ul de ținta lor în mod special și sunt delăudat în sensul acesta. A fost USR-ul, nu aurul. În al doilea rând… Cum delăudat USR-ul? Delăudat faptul că și-au ales ca țintă să scoată primarii USR afară și anume pe Dominic Friț, pe băiatul ăla de la Coliban de la Brașov, care e denunțat deja de corupția și așa mai departe. Pe Clotilde Armand de la sectorul 1 că și aici au candidat comun. Din păcate au ales o soluție absolut îngrozitoare cu un fost ofițer al Sărciului Român de Informație. Am mai vorbit despre asta. Iar la București și-au dorit un candidat comun dar războiulul Ciolacu cu firea a dus la altceva. Să ne mai uităm un pic pe ăsta. A fost motivul principal, cred eu, pentru care a făcut liste comune. Alianța PSD-PNL 43 urcă un pic în față de precedentul sondaj. Aur pierde 2%, 2,9%. Pe mâna lui, ca să ne înțelegem. Aurul este o dezamăgire a noastră naționaliștinului și a celor care ne-am pus speranțele într-un partid de acest gen. Pierde foarte mult. Prin. faptul că n-a vrut să-și facă organizații locale și prin ultimele povești legate de impunerea pe listă a unor oameni. Pe sondajul ăsta spune că 11% au doar în alegerile locale. Asta a fost greșeala lui Simeon. Mai mult de 14% din păcate pentru ei nu vor avea nici la alegerile europarlamentare. De ce? Pentru că ți-am mai spus, Mareu, și de dimineață există 5 buletine de vot. Veți avea buletin de vot pentru primarul din localitatea dumneavoastră. Veți avea buletin de vot pentru Consiliul Local din localitatea dumneavoastră, veți avea buletin de vot pentru Președintele Consiliului Județean din județul dumneavoastră, veți avea buletin de vot pentru Consiliul Județean din județul dumneavoastră, respectiv Consiliul București și așa mai departe, primarul de sector, bănuiesc că v-ați dat seama, și al cincilea buletin de vot este pentru europarlamentare. După ce ai votat pe linie de patru ori, este foarte greu, foarte greu să te duci la al cincilea buletin să votezi altceva. Ori, motivul, pentru care ei au comansat alegerile, este fix acesta. Că Aurul nu a vrut să-și facă organizații locale, ei nu au nici în acest moment un președinte de organizație locală, au doar coordonatori. Ce vreau să spun eu este că au pierdut pe mâna lor. Am așteptat un partid naționalist, suberanist sau ce zic ei, că sunt democratic, în afară de faptul că umblă, nu știu cine a învățat să umble cu pozele domnitorilor și așa mai departe și ce vor fi să transferă de acolo. acolo, nu știu. În afară de acest lucru, din păcate, este o mare dezamăgire. Aș vrea să vă dau urmărele dezbaterii din ultima vreme din Europa și din România. Războiul, uite astfel de adrese, etc. Mai putem pune un pic pe ecran? Da. Ce vreau să-ți arăt aici, tutuși partidele mici, dacă te uiți la capătul tabelului, a graficului, sunt foarte mici procentele. Pentru că încă o dată încalcă principiul de funcționare a unui partid. Nici unul dintre partidele mici pe care le veți acolo nu au structuri locale. Păi da, uite-te, da, Partidul România Mare 1,9% mai mult decât Reperul și mai mult decât PUSL-ul. Pentru că a rămas în conștiința publică, n-au filiare, dar a rămas în conștiința publică sau câteva Vadim Tunur. Cu toate astea, partidele care se întâmplă în acest moment. se consideră deja de 8 ani de zile USR, ce vrei tu, de 12 ani sau de 10 ani, că sunt ele pe acolo, nu au filiale locale, nu sunt reprezentate în teritoriul maresc și din cauza asta, procentele sunt foarte mici pentru că ei se adresează Bun, și crezi că sondajul ăsta făcut de ștefuriac, șeful de cabinet lui Major, șeful SRI-ului, se apropie de realitate? Eu sunt de principiu, pentru că toate sunt sondajele în acest moment au o notă de subiectivitate. Eu sunt de principiu să comentez sondajul de opinie pe care îl am în față. Chiar dacă am mari rezerve la toate sondajele de opinie care apar în acest moment pe piață pentru că nu există un, să zic așa, o casă de sondare a opinii de sondaj. Pentru că omul în primul rând nu este… că ți-am spus de Pieleanu care procentul și cât era, 1000 de euro sau 2009, mai știu cât. Hai să nu aruncăm cu napalm. Ei, aruncăm cu napalm, dacă spunem adevărul, nu putem să spunem de aia, nu putem să spunem de aia că aruncăm cu napalm. Dezi, jurnaliste acoperiți, nu. De Pieleanu care măzduiește și sondajele, nu. De ăla, nu. Păi facem și noi ca la televizor. Tăcem și vorbim inteligent. Păi dacă Marius s-a spus că este amicul meu și face sondajele la comandă pe Colțu Messi. Da. Uite, uite-te la mai departe. Lipsesc… Uite-te la Cătălind Rulă. Vai de mine, am citit, am pierdut astăzi nu știu cât să citesc tot sondajul și să-l interpretez. Tu îți dai seama, mie-mie-mie de Cătălind Rulă. Cine e Cătălind Rulă? Păi uite acolo, 9,5%. Cătălind Rulă era băiatul ăla când era ministru înregistrat la ordinul DNA. Ministerul Transporturilor. Îi înregistra pe colegii lui. Știi că e 45% în București? Știu. Adică 4 din 10 bucureșteni știu cine e Cătălind Rulă. Dar cum? E important lucrul ăsta pentru că la multinazionale li se dă dimineața la cafea, li se spune Cătălin Drună-i Dumnezeu vostru. A, zic, am înțeles. Freudo-Marxismul-i Dumnezeu. Dumnezeu nu mai există. Mai fă pe ecranul mare. Notorietate. Deci notorietatea, uite, Cătălin Drună, 46% și intenția de vot 9,5%. În campanie electorală, mai ții minte când le-am spus la toți candidații, trebuie să ai notorietate mare ca să poți să ai încredere. De obicei, dacă uite cum e la Boc, 90 la 36, e maximum ce te cunosc 9 din 10 clujeni, 3 și jumătate, mă rog, 4 votează cu tine. Asta este maxim. Uite pe Ponta, îl cunosc aproape 100% dintre români și încrederea de 24,9 la Marcel Ciolacu. Dar uite-te, săracul nu este cunoscut așa ca Marcel Ciolacu. Uită-te la George Simeon. Tot într-un grafic din ăsta arată că ăsta candidatul liberal Sebastian Burdușa este cunoscut doar de 54% dintre bucureșteni. Pe atunci cum vrea să câștige alegerile? Asta este o greșeală a partidelor politice care consideră că pot să facă notorietate candidatului, uite așa, peste noapte. Pe Facebook. Notorietatea este un concept care se câștigă foarte, foarte greu. greu și se câștigă în timp. Doar la noi în România se consideră că politicienii pot să-i scoți din neprubetă și după aceea se arunci pe piață, lasă caflă. Dar Cătălindrul a avut cârpe în toată țara, pe blocuri. Adică câteva milioane de… Dar omul dacă nu te simte plăcut, nici nu vrea să te cunoască. Nu, dacă nu te cunoaște cine ești. Păi dar au pus cârpele în toate orașele. Spune-mi și mie în momentul ăsta că am câte reclame sunt… Dragii mei, ca să nu trebuie pe mare Ia aduceți-vă aminte câte reclame Din ăștia pe blocul sunt în orașul dumneavoastră Și la câte vă uitați Un alt detergent Nu reclame de produse Pe care să le cumperi Ai văzut că Tu ca și conducător auto Sau ca și cetățean care mergi pe jos Te protejezi de asaltul de reclame Nu te interesează atât de tare Ce e pe acolo, îți rămân doar în subliminal Cu coada ochiului Dar dacă facem un exercițiu Dragii mei și încercați să vă gândiți acum care sunt ultimele cinci reclame pe care le-ați văzut în orașul dumneavoastră, vă spun eu că nu vă amintiți. Nu vă amintiți. Vă spun eu în orașul dumneavoastră, în momentul ăsta, cei care stați în orașe mari, capitală, municipiul, reședință de județ, sunt mii și mii și mii de reclame. De asta nu puteți să vă amintiți cinci. Așa e și cu maca lui Drulă. Cine să se mai amintească? Drulă e celul produs de vânzare construit sau creat de Coldea și de Dumbrău. Înseamnă că nu-i tasty. Chiar dacă e orientat. Tasty, adica gustos pentru public Asta e expresia de la Cristiana, de aia te-am intrebat Pentru telespectatori, ca nu stiu care e grupa de telespectatori Stii ca eu de fiecare data, Cristiana vorbeste cu mine In gloizoaia asta romana, nu stiu cum se numeste Cunosc foarte multe expresii de genul Romgleza Ea vorbeste in romgleza si eu de fiecare data o intreb Tati ce vrei sa zbuie? E ok Așa, în timpul de ziua de ziua, ăștia au obiceiul ăsta să zică, bă, de ce nu mi-ai învățat, de ce n-ai citit Napoleon, n-ai citit nimic? Boring life. E o viață boring. Așa zici ei, că e pregăsitor. Eu sunt extrem de bucuros că am de unde să învăț de la Cristiana și mă și învaț. Zi-ne Doru, ne gorești. Mergem mai departe cu fungă luminii pentru că suntem goniți. Pentru că din cauza asta. Ne-a meargă Doru. Din cauza freudomarxismului, Doru. Ne. Preocupați-vă de ce? situația economică și de imigrație, mai mult de un sfert dintre austrieci, dragilor, înclină să voteze la alegerile europarlamentare din 9 iunie cu formațiunea zisă în presa mainstream, xenofobă, eurosceptică și extremistă. Mai are și o apostilă de prorusă, FPOA, Partidul Libertății, contribuind în Astfel, la consolidarea, zice presa germană, a extremei drepte în viitorul Parlament, relatează presa germană citată de EFE. Tot neomarsistă, lasă-mă în pace. Conformul tuturor sondajelor, Partidul Libertății are între 2,7 și 30% în intențiile de vot, cu cel puțin 10% mai mult față de scrutinul din 2019. Na, e șobolanul aici? E pe bune cartea asta, vă spun eu Să vină socialismul? Da, e pe bune, adică ne explică într-o carte Thomas Piketty ăsta ne explică într-o carte De ce trebuie să vină? Păi nu, el ne explică Nu, e pe bune Cum trebuie Cum trebuie să fie Să avem o formă de socialist Asta-s că participativ Decentralizat, federalist, democratic Metisat și feminist Aia te na, uite Asta este nou tip de socialist care vi se pregătește. Repet, participativ, descentralizat, federalist, democratic, metisat. De ce e metisatul ăsta? Nu vreau să spun că vreau să mai avem emisiuni. Și feminist. Acum, vinem de la metis. Acum, e o reacție, Marius, e o reacție în toată lumea și în toată Europa pe care globaliștii și neomarxiștii noua stângă, progresiștii, o tratează ca fiind o reacție de putiniști, de extremiști și așa mai departe. Nu știu, partidele de la putere să facă comasarea în Austria? Nu, să știi că și aurul, dacă era procentul tradiționalistul în România este de peste 80%. Atenție, chiar că ei sunt în toate partidele, mai puțin în USR. Îi regăsești tradiționalistii, îi găsești în toate partidele, doar că aurul nu n-a știut ce a depășit cu mult sau a deraiat cu mult de la obiectivul. Și ce e de făcut pentru alegerile europarlamentare? Stai un pic, când mânc de europarlamentare vorbeam de Austria. Acolo reacția în toate țările Uniunii Europene, reacția de refuz la ceea ce li se impună către Uniunea Europeană, este în susținerea acestor puncte de vădere, acestor partide foarte dure, numite suveraniste. Mi se pare puțin procentul în aceste destul de mic procentul în Austria. Dar, până la urmă… Eu am făcut pentru o publicație din Elveția o micro-cercetare luând sondajele de opinie din țările europene. Aceste partide suveraniste nu iau mai mult de 220-250 de locuri în Parlamentul European. Din 703 asta înseamnă tot o minoritate. Pentru că, atenție… Nu, eu sunt naționalist. Pentru că, atenție… Ei au dus această temă într-un… Aceste partide naționaliste au dus această temă naționalistă într-o zonă gălăgioasă, într-o zonă contra… Cine? Unii? Mulți. Mulți dintre reprezentanții lor. Uite, de la Diana Șoșoacă, la George Simeon, România și alții. Uite ce scrie aici. România forever. România tradiționalistă forever, vă spunem. Am închis prăvălia, a trecut o oră… Trească România în anul… naționalistă și forever. Doamne ajută și nu uitați să vă abonați la canalele noastre și tradiționalul meu mesaj din fiecare zi, să avem dragilor lumină. Doamne ajută și Doamne păzește astfel de bâcudești.